...Iubirea e o experiență - existențială, ca gustul. Dacă n-ai simțit gustul sării, n-am cum să-ți explic sarea. Dacă i-ai simțit gustul, n-ai cum s-o uiți. Dacă ai gustat sarea, n-ai cum să o explici altcuiva care nu a gustat-o. Cum să explici sarea cuiva care nu a gustat niciodată ceva sărat? Ce să-i spui? Nu că n-ai ști, îți stă pe vârful limbii. Știi ce e gustul sărat, dar cum să-i explici altcuiva?
Singurul lucru pe care poți sa-l faci e să-i dai puțină sare. Dar dacă el spune: "Mai întâi să mă conving că există acest lucru, sarea, abia pe urmă am să iau"... dacă el e chiar atât de precaut e imposibil. Atunci va trebui să rămână fără să știe ce e sarea, fără experiența sării.
Iar să rămâi fără experiența iubirii înseamnă să rămâi mort - pentru că numai un îndrăgostit se leagă continuu de eurile moarte. Numai un îndrăgostit se mișcă, pentru că numai un îndrăgostit e dinamic. Logica e moartă; iubirea e vie.
Îmi amintesc de o zicere a lui Browning. El spunea: "Procesul vieții înseamnă să te urci pe pietrele de sprijin ale eurilor moarte, ca să ajungi la lucruri mai înalte..."
Logica aparține trecutului; iubirea aparține viitorului. Logica înseamnă să te miști iar și iar și iar în vechiul cerc. Iubirea înseamnă să intri într-un teritoriu nou. Când ești tu însuți nu ești niciodată static și nici când iubești nu ești niciodată static. Ești întotdeauna extatic - nu static, ci extatic, afară din stază, afară din nemișcare. Mișcă-te. Nu vei ajunge niciodată, deși vei ajunge mereu...
Osho - "Viață, iubire, râs - Sărbătorirea existenței "
