Negru pe alb

foto: wallup.net

Azi privind cum se prelinge timpul în jurul ploilor

am aflat cum plânge vocea copacilor

care, cu tot dinadinsul, vrea să reducă la tăcere

strigătele voalate ale frunzelor...

O lumină orbitoare se aprinde intermitent,

tună vidul din locuință și apoi fără teamă

lumina îmbrăţişează un graffiti pictat acolo sus pe cer...

Panica orizontului mă coplesește

cristale de râsete reflectă aurore

nimic nu este imposibil

și totul pare împreună în această ploaie...

Tulburarea deși mă înfioră

Se pierde în mărăcinișul uscat

licuricii ies și ei din grădină

Se oprește durerea, timpul cîntă

limitele se sparg din nou pe buze

soarele îmi scrie negru pe alb: te iubesc!